Praf de stele

Am o chitara deschisa, o foaie nescrisa. Am o poteca in fata, am un ghem de ata, si incerc sa ma urc, sa nu uit..Am o vedere spre lume, un vis fara nume...si praf de stele pe urmele mele, si incerc sa ma uit inapoi, sa vad soare sau ploi..Am o poveste citita, o soapta zidita si as vrea sa culeg stropi de vant, sa`i arunc pe Pamant...sa devina cuvant. Cum a fost primul inceput, primul vis pierdut? Cum a fost primul pas gresit, primul reusit? Spune-mi stii cate trepte-au ramas de urcat..?
.

N-am crezut ca nici adio nu o sa vrei sa-mi spui

"Si imi apasa fiecare minut ce trece si nu-s om,
N-am crezut ca nici adio nu o sa vrei sa-mi spui
Puteai sa faci sa nu ma mai doara asa
Puteai sa faci sa n-aflu greseala ta
Puteai sa faci sa nu se termine asa
Nu stii cat m-a durut"

traiesc

Bila toxica

Cum sunt acasa, timpul a devenit prietenul meu drag. Am timp sa mananc, sa rontai, sa ma uit la televizor, orice devine mai interesant, pt ca sunt acasa si pt ca aici stresul din sesiune nu se simte la fel.

Ieri in plina verva americana, am ajuns sa fac concurs cu tata, de cine mananca mai multe seminte. Evident, antrenamentul de cu o zi inainte, si`a spus cuvantul si am reusit performanta sa il inving. Dar ceva nu era in regula....Porcusorul era parca fratele meu...Asa ieri, dar azi de dimineata, "sarpele din burta"[aviz emisiunea de la tv] a inceput sa se miste, sa galgaie, sa se certe. Evident fata cuminte, cu un pahar de cola ne apucam de invatat. Problema a fost ca in loc sa fie o zi obisnuita, a fost una dintre cele mai groaznice...

Cautand pe net am gasit ca de fapt eu am consumat tot ceea ce nu era indicat, ceai, ciocolata, cola, nu tu apa, nu tu nimic....S`a dus pe apa sambetei totul.
Sper ca pe maine sa pot ajunge la Timisoara, asta daca strecuratoarea din stomac nu face mofturi si la puiul fiert in apa cu sare.

Mama ei de criza biliara ca acum era cel mai prost venita. Acum cand nervii si muschii se contracta si cand iti vine mereu sa scoti o vorba de duh si sa scartai dintii, acum....!!!

Si unii cand le zic ca nu ma simt bine, se gandesc la nemurirea sufletului. Lasa`l in sfintii lui de suflet, ca fara trup, degeaba si ala.

Aseara am visat 3 sicrie si trei oameni in ele, doi necunoscuti si o persoana draga mie. Erau multe rude si ma vedeam si pe mine acolo. Astazi am aflat ca de fapt pe strada ce face legatura intre casa parintilor mei si a bunicilor au murit trei oameni. Am recunoscut si casa la televizor, am recunoscut si oamenii din imagini. Pur si simplu incep sa ma ingrozesc daca visele acestea incep sa apara din nou, la fel ca in anii trecuti. Dumnezeu sa ii ierte.

Vreau sa tac, vreau sa fie liniste!

Daca vor liniste, acea magica liniste, le pot spune ca linistea este mediul in care hotii se simt cel mai bine. Furturile se fac in liniste. Nimeni nu face zgomot cand fura.

Ca deobicei, intru in despresie cand aud de examene si zile si de frica de a nu cumva sa nu iau note bune si sa nu iau examenele. Jur ca imi vine sa imi inghit si marul lui Adam, doar ca sa termin cu nodurile din gat.

Ca de fiecare data, in momentul in care simt ca ma duc la fund, nu e nimeni care sa reuseasca sa ma opreasca. Oamenii dragi mie sunt departe. Nu pot sa am pretentia ca Oradea, Iasiul, Bucurestiul sau Constanta sa se mute la Timisoara, cum de asemenea nu pot sa ii ingrijorez si sa le povestesc toate trairile si fobiile mele in asemenea momente.

Pur si simplu vreau sa fiu singura. E adevarat ca am multi prieteni in Timisoara, dar nu stiu cati sunt acolo cand am eu nevoie. Cu majoritatea, comunicarea lipseste deplin. Pe toti ii pot asculta, ii pot ajuta, le pot da sfaturi, sunt acolo cand au nevoie, dar cand eu am nevoie...Am ajuns sa ma inchid in mine si sa vreau pauza, sa ma lase toti in pace, sa ma reculeg si sa imi vad de viata.
Imi cer scuze pt C., dar pur si simplu nu ma descurc doar sa povestesc ce simt ca nu e ok in viata mea. Vreau pareri, pt ca am ajuns sa cred ca am luat`o razna, si ca de fapt gandesc foarte aiurea si ca ar trebui sa merg la unele controale.

Vreau pauza si liniste si vreau sa fiu in umbra. Nu vreau sa mai cunosc oamenii pe strada, nu vreau sa mai zambesc mecanic. Sunt si eu om, si am si eu nevoie de asa ceva! Nu sunt de piatra, nu ma pot preface ca totul e absolut minunat. Aici e finalul.