Ceres Niniveh

Ceres

"UNUL DINTRE CELE MAI remarcabile exemple ale modului în care păgânismul babilonian a continuat să existe până în zilele noastre poate fi văzut în felul în care închinarea adusă Mariei a înlocuit închinarea antică adusă zeiţei-mamă.Istoria mamei şi copilului era în mare măsură cunoscută în Babilonul antic, dezvoltându-se într-o închinare instituită. Numeroase monumente din Babilon o înfăţişează pe zeiţa-mamă, Semiramida, cu copilul ei Tamuz în braţe.
1
Când locuitorii Babilonului au fost împrăştiaţi în diferite părţi ale pământului, ei au dus cu ei închinarea adusă mamei divine şi copilului ei. Aceasta explică de ce aşa multe naţiuni s-au închinat unei mame şi unui copil - într-o formă sau alta - cu multe secole înainte ca adevăratul Mântuitor, Isus Cristos, să Se nască în această lume. În diversele ţări în care s-a răspândit această închinare, mamei şi copilului li s-au dat diferite nume, căci, să nu uităm, în Babel au fost încurcate limbile.Chinezii au avut o zeiţă-mamă numită Şingmu sau „Sfânta Mamă". Ea este înfăţişată ţinând în braţe un copil, şi având raze de soare împrejurul capului.
2
Vechii germani s-au închinat fecioarei Herta cu un copil în braţe. Scandinavii au numit-o Disa, fiind înfăţişată şi ea cu un copil. Etruscii au numit-o Nutria, iar printre druizi, lui Virgo-Patitura i s-a adus închinare ca „Mamă a lui Dumnezeu". În India, ea era cunoscută ca Indrani, care de asemenea a fost înfăţişată cu un copil în braţe, după cum se vede în imaginea alăturată.Pentru greci, zeiţa-mamă era cunoscută sub numele de Afrodita sau Ceres; pentru sumerieni sub numele de Nana; pentru adepţii ei din Roma antică sub numele de Venus sau Fortuna, iar copilul ei sub numele de Jupiter.
3
În Asia, mama era cunoscută ca Cibele, iar copilul ca Deoius. „Dar indiferent de numele sau locul ei", spune un scriitor, „ea era soţia lui Baal, regina fecioară a cerului, care a născut, deşi n-a conceput niciodată"."

"Când Roma a cucerit lumea, erau prezente exact aceleaşi idei, aşa cum arată următoarea schiţă. Brighit era zeiţa fierarilor şi a poeziei. Iuno Regina era zeiţa feminităţii şi a căsătoriei. Minerva era zeiţa înţelepciunii, a meşteşugarilor cu mâna şi a muzicienilor. Venus era zeiţa iubirii sexuale şi a naşterii. Vesta era zeiţa brutarilor şi a focurilor sacre. Ops era zeiţa bogăţiei. Ceres era zeiţa porumbului, grâului şi vegetaţiei. (Cuvântul nostru „cereale" provine de la numele ei). Bachus era zeul bucuriei şi a vinului. Mercur era zeul oratorilor şi, în vechile legende, chiar un orator el însuşi"

" Adoptând ziua de 25 decembrie ca zi de naştere a lui Isus, data de 2 februarie părea să se potrivească bine cu purificarea Mariei. Dar ce a avut aceasta de a face cu folosirea lumânărilor în această zi? În Roma păgână, această sărbătoare era ţinută prin ducerea unor torţe şi
lumânări
în onoarea lui Februa, după care este numită luna noastră februarie! Grecii ţineau sărbătoarea în onoarea zeiţei Demeter (lat. Ceres), mama Persephonei (lat. Proserpina), care îşi căuta fiica prin lumea subterană împreună cu participanţii la sărbătoare care purtau
lumânări."



Niniveh

Nineveh / Niniveh (Akkadian: Ninua) an "exceeding great city", as it is called in the Book of Jonah, lay on the eastern bank of the Tigris in ancient Assyria, across the river from the modern-day major city of Mosul, Iraq. The historic Nineveh is mentioned about 1800 BC as a centre of worship of Ishtar, whose cult was responsible for the city's early importance. It was Sennacherib who made Nineveh a truly magnificent city (c. 700 BC). He laid out new streets and squares and built within it the famous "palace without a rival", the plan of which has been mostly recovered and has overall dimensions of about 503 by 242 metres.

...it is described (Jonah 3:3ff; 4:11) as an "exceeding great city of three days' journey"

Nineveh was the flourishing capital of the Assyrian empire. The book of the prophet Nahum is almost exclusively taken up with prophetic denunciations against this city. Its ruin and utter desolation are foretold. Its end was strange, sudden, tragic. According to the Bible, it was God's doing, his judgement on Assyria's pride. In fulfilment of prophecy, God made "an utter end of the place". It became a "desolation". Zephaniah also predicts its destruction along with the fall of the empire of which it was the capital.