I think...

Am luat o bine meritata pauza. In sfarsit am dormit si am reusit sa ma odihnesc putin. Adevarul este ca am reusit sa dorm si eu o seara in modul normal. Sunt total de acord cu ce imi spune melodia "Progresam si uitam sa fim fericiti,
Ingropam bucurii intr-o mare de biti
Nu te mai poti ascunde, esti mult prea conectat
Nu mai poti sa fii singur, esti identificat
Nu mai poti sa refuzi, nu te lasa sa crezi...
Te invata sa-ti cauti iubirea pe Net
Viata este viteza, nu mai poti sa te-opresti
Te strivesc cei din urma daca incetinesti
Cineva sa opreasca invazia de biti
Cineva sa ne faca din nou fericiti"

A trecut si 8 martie. Am primit flori si culmea am fost felicitata si sunata de persoane la care nici nu ma gandeam, ceea ce m`a facut sa imi dau seama ca sunt oameni care se gandesc la mine, chiar daca nu sunt tot timpul langa ei.
Chiar de 8 martie am primit cele mai frumoase cadouri. Daca de 1 martie am primit o frumoasa bluza, acum am primit un sacou si un nou prieten. Se spune ca oamenii pot aparea din Pamant, exact in momentul cand nu te astepti. Asa si e. Daca aveam eu o slabiciune pt oamenii care cantau la chitara sau care faceau drum`n`base, acum am gasit aceea persoana. Cum anume l`am cunoscut e chiar foarte comic, si pot spune ca nu ma asteptam dar...s`a intamplat. Se pare ca se poate sa te mai si inseli si "Nimic nu e imposibil". A fost un weekend de care chiar aveam nevoie de ceva vreme. Thnx!:*
Revenirea in Timisoara m`a facut in schimb sa revin la vechea rutina. Intalnit cu colegii, mers la cursuri, mers la cursuri, si evident, iesit la o cafea, cola, sau in cazul meu un sandwich, ghici unde? Exact in subsolul infect al Politehnicii...
De fiecare data plimbarile pe malul Begai ma fac sa iau deciziile cele mai bune, dupa ce le intorc pe toate partile si le rasintors, iau decizia cea mai ok si pot sa merg sa pun in aplicare planul...Astazi a fost tot ceva de acest gen..Dar problema este ca e o veche si cronica problema....La care degeaba o tot intorc pe toate fetele si incerc sa o rezolv....de multe ori dau inapoi si ma opresc....Pana cand? Nici eu nu am habar nu am. Pana cand nervii mei si creierul meu nu vor mai vrea sa auda de ea.
Stii? De fiecare data cand am ceva de facut...In general las lucrul respectiv pana in ultimul moment. Mama mereu spune ca sunt "omul ultimului moment". Asta e si adevarul. Nu imi place sa iau decizii pripite pana cand nu mai am ce sa fac cu adevarat. Atunci cand vad ca nu mai e cale si trebuie sa dau un raspuns, sa fac ceva anume si chiar nu mai exista nici o cale de intoarcere, atunci e singurul moment cand spun si eu ce am de spus si de facut ceva. Simt ca timpul imi fuge printre degete. Simt ca nu multe mai sunt clipele cand va trebui sa pun punctul de care tot povesteam si sa las tot in urma si sa merg spre viitorul pe care tot il visam. Apare intrebarea...Oare chiar vreau asta? Oare nu asa a fost sa fie? Oare nu asa mi`a fost scris? Mai o luna, iar pe urma cerneala va fi mazgalita pe foaie..Singura teama e sa nu fie prea tarziu si sa nu se usuce prea mult cerneala pe foaie, cand sa vreau sa ma intorc....Cale de intoarcere nu mai exista, o data pornita la drum.