Zbang cu realitate

Zbuffff!

Si am cazut din copac, de pe steaua mea calatoare, am vizitat intreg pamantul, am vizitat Venusul si Marte, am fost la frig pe Pluto sa imi atarn niste turturi pe gene, m-am dat intr-un carusel pe Jupiter si totusi cel mai drag mi-a fost Pamantul.

Aici le poti face pe toate, poti sa te lasi in caruselul vietii, nu mai ai nevoie de masti de oxigen, aici il ai din plin, dar nu ai timp si curaj sa mai respiri.
Poti sa incerci frigul, dar totusi nu poti sa fii niciodata constient de riscuri, la fel si cu Venusul si Martele. Acolo stiai riscurile la care te expui, aici totul este gri si ceata. Niciodata nu stii la ce sa te astepti, ce pas sa faci mai departe, ce se va intampla.

Sunt oameni atat de evoluati, incat au reactii neasteptate si imprevizibile. Viata nu este o matematica, cu axiome si teoreme si calcule simple. Este atat de complicata, pentru ca suntem rai si dorim rau. Asa am fost structurati, sa radem de cei din jur, sa fim mereu noi cei mai buni, desi constientizam ca avem si noi minusurile noastre.

In viata accepti, daruiesti si faci compromisuri, pacat ca de cele mai multe ori, totul se intampla dintr-o singura parte. La un moment dat te saturi si lasi totul balta si pui punct. Cu timpul realizezi greselile si disponibilitatea ta pentru ceva ce iti doreai si iti era drag.

Cand totul era simplu si clar, lumea fuge, incearca sa se ascunda, cand totul devine blurry si incert luptam ca niste prosti pentru ceva ce nu e sigur ca putem avea.
Why dears?

De ce sa nu profiti de cineva cand este acolo, de ce sa il pui sa faca cale intoarsa, sa se lupte si sa se dea peste cap, cand el este acolo?

Iar cand il pierdem sa ne gandim ce bine era in trecut?

Ma intorc inapoi la replica celebra.

"Chiar imi este dor de tine, dar va trece"
; un dor nebun si simt ca daca as urla si mi-ai raspunde la intrebari, m-ar apuca un drag si mai mare, desi nu esti deloc sanatos. Dar ma pun si astept, si imi trece.

O zi frumoasa sa ai ;)
"Everyone have memories - but only a fool stores his past in the future. I can't wait all my life, on a street of broken dreams."

A fost odata...

De curand am inceput sa imi pun anumite intrebari, la care nimeni nu poate sa imi dea un raspuns. E ciudat ca intrebarile sunt foarte simple, dar nimeni nu le cunoaste adevaratul rapsuns pentru ca implica si mintea umana si anumite reactii ale bipedului care mereu sunt necunoscute.

Povestea sta in felul urmator:
Doi copii, frumosi frumosi, blondut cretulin si cu ochi de smarald, ea brunetica si foarte vioaie si jucausa. Se intalnesc, se povestesc, glumesc, rad, se joaca, incearca sa isi imparta jucariile, dar mereu vine un baubau care le strica jocul.

Fetita lupta, si vrea cu toata fiinta ei, sa primeasca jucaria ei, papusica roz si draguta, dar blondutul nostru, ba ii promite ca ii da papusica, ba se joaca si el cu ea, acum ii promite marea si sare, peste 3 minute se intoarce.

E normal oare?

Cine i-a dat putere blondutului sa imi raneasca fetita?

do you love me ?
- what do you think ? ..of course I do
- then why don't you ever say it ?
- there are places in our past, where we hide ...things in our hearts... but when we least expect it, what we need most can set us free :)