Vacanta mare

Cand eram in clasele mici, mereu mi se parea un chin sa traiesc in Arad. nu destul imi vedeam colegii un an de zile, dar tot cu ei ieseam si la sucuri si pe strand. Chiar daca era vacanta, aceasta mi-o petreceam tot cu aceiasi oameni, mai putin ca nu aveam teme, de invatat si un program stabilit. Aici programul era: dimineata joaca, pranz somn si seara pana noaptea tarziu din nou joaca.

Acum dupa cativa ani buni de cand am plecat din oras, totul s-a schimbat. Acum parca pot sa traiesc adevarata vacanta de vara. Vacanta aia scurta, in care toata ziua o petreci in oras, incercand sa iti aduci aminte de ce era inainte si sa te pui in tema cu ce este nou. Acum abia astepti sa vina vacanta de vara sau de iarna si sa iesi cu vechii tai prieteni; fosti iubiti, pe cand iubirea era cu adevarat sincera si ca o joaca de copii; cu profesori, care mai ieri te mustrau ca nu ai retinut sau invatat; cu acei colegi de care mai ieri vroiai sa scapi de ei, pentru ca mereu erati nedespartiti, deja erati ca si fratii.

Si vacanta aceasta nu a fost mai prejos. Se intampla candva sa scriu despre o banca si doi oameni necunoscuti care se saluta, isi zambesc si pornesc fiecare pe drumuri diferite. Se pare ca o data la 2 ani aceasta secventa este constanta. Totusi au trecut 2 ani ca sa putem povesti si sa ne cuprindem in brate. De data aceasta usa de intrare a unui pub, a fost cu adevarat o noua intrare si inceput.

Mi-e dor de fiecare dintre voi, in parte, de prietenii din liceu, cu care stateam si radeam si eram exact asa cum simteam, pana la toti cunoscutii din "Moise" si "EGB" care mi-ati colorat viata.

O palma candva, a fost un pas inainte pentru amandoi, o imbatisare acum, este o lacrima pe obraz si un dor nespus de mare de vremurile apuse.

Iubim mereu, oameni buni si rai; ne imprietenim cu tot felul de fiinte, umane, animale, cu trecerea vremii, orice suparare e vazuta ca o experienta si ca o copilarie si e motiv de zambet.


Ma bucur ca m-am intalnit cu oamenii speciali mie Sambata, iar intalnirea de Vineri a fost gura de oxigen si incredere de care aveam disperata nevoie in sufocarea mea.