Ai sa ma ierti....

Da! Ai sa ma ierti! O strig tare si raspicat! Ai sa ma ierti! Te oblig!!! Chiar daca "porti noroi sau porti picuri pe tampla", ai sa ma ierti pentru tot si pentru toate! Ai facut`o de numeroase ori si o vei face si acum. Sunt sigura! Ma vei ierta pentru ca tii la mine si ma iubesti, pt ca sunt Ciuit, Licurici, Tui.

Dar acest post nu este pentru tine, doar...ci pentru ca se termina inca un an. Mai ramane unul, teoretic. Pentru ca s`a dovedit inca o data ca Timisoara iti da si iti ia totul! Pentru ca desi e orasul viselor si desi lumea aici e mereu indragostita, e timpul sa plec. Sa imi iau zborul, pentru o luna, doua, trei. Sa zburd prin alte locuri. Sa cunosc multa lume, sa leg prietenii cu oameni din toate colturile tarii. Sa stau singura langa foc, sa vad cum indragostitii se saruta, sa il ascult pe Carli cum canta "Rosu aprins", sa ascult cum se framanta marea, sa stau pe izopren[izolir], care mereu se umple de nisip si imi lasa patratele pe piele;sa se joace nisipul cu talpile mele, sa fac baie la miezul noptii, sa urc sa vad Babele si Sfinxul singura, sa imi fie frig cand voi cobora de acolo, sa stau sa ma plimb singura si sa imi doresc sa intalnesc un om deosebit in cale, care sa imi povesteasca o istorie interesanta, sa pot admira stancile si sa ajung pe vf. Omul; sa merg sa imi spal picioarele in Aries si sa calc vf. Bihor in picioare si sa pot vedea undeva, departe, Clujul;
sa merg cu cortul si sa ma descurc singura, la munte si la mare, sa dau de briza Vamii, sa fiu o drumerita si o rockerita, sa pot sa merg sa ma plimb cu bicicleta pe faleza din Mamaia, sa iubesc pe plaja la Costinesti,


sa plang undeva in Stana ca a mai trecut un an si ma reintorc fara sa`mi indeplinesc promisiunea, sa stau in jacuzzi la hotel Termal si sa povestesc cu prietena mea Ale, sa ma intalnesc cu Wally si cu Adi, sa pot fi o houserita adevarata si sa zburd pe strazile din Oradea.....

Imi pare rau ca se termina anul, imi pare rau ca trebuie sa imi iau ramas bun de la Cori si de la Manu, ca nu vor mai fi serile de film, ca nu mai pot sa il omor cu zile pe M., ca nu mai am cui sa ma plang si cui sa ii urlu de fericire, ca nu o sa o mai am pe Simonik, carei sa ii spun sa nu fie suparata si sa vorbeasca si sa ii tin teoria liberei exprimari si despre comunicare, ca nu va mai fi Ralu, cea care era mereu dispusa sa ma asculte si care mereu nu era de acord cu mine...
Cel mai dor imi va fi de mancarea lui Ralu, astazi am mancat pt a doua oare mancare facuta de ea, prima data ne`a facut paine cu ou pe care kinda` ne`a obligat sa punem zahar. De nebunia din complex, de faptul ca am prea multi prieteni si mereu nu am timp sa ma intalnesc cu ei. Ca va trebui sa stau si prin Arad sa pot povesti cu lumea de acolo si sa imi dau seama ca taxiul e mai scump acasa, ca tramvaiul e mai ingust, ca nu mai pot lua expresul sau troleul, ca nu voi avea de unde face atatea cumparaturi si ca e de cel putin 3 ori mai mic ca Timisoara. Acasa nu exista Unirii, ci doar Strand, de care sunt satula si care este in renovare, nu exista D'arc, Happy, Pret, San Marzano si ce sa mai spun de Pleskavita sau 3F...Acasa exista doar Uta si Spital pentru mancare la ore tarzii, la niste preturi exorbitante si cu o calitate ce lasa de dorit, exista doar Crystal, Divino si Coandi. Ahh da...baschet pe Slavici si urmarit lumea de pe terasa de la Casino...So here i come...pentru o reintalnire cu colegii, pt o impartasire de ganduri cu prieteni vechi si cu gandul ca vara asta se masoara de la sfarsitul lui iulie si dureaza pana la sfarsitul lui Septembrie cand Timisoara va fi casa suspinelor si a bucuriilor, a emotiilor si a sperantelor.

Imi pare rau ca ramai aici, acolo, dincolo, oriunde altundeva....departe de mine. Ai sa ma ierti pentru asta, ai sa treci cu vederea escapadele si aventurile, ai sa zambesti cand iti voi povestii de altii si altele, ai sa ma iei in brate si ai sa ma saruti cu dor. Ma vei certa pentru ca nu voi auzi telefonul, nu iti voi da semne de viata si totusi vei trai un nou inceput, alaturi de altcineva, iti vei face sperante, ma vei uita sau cel putin vei avea impresia, vei gusta din ce inseamna vara, bucurie, Timisoara, soare, apa, si totusi....imi vei simti lipsa, vei simti dorul bucuriei, entuziasmului si al energiei ce o eman.

Atat de singura, atat de doritoare de a ma cunoaste pe mine insumi. Asta e vara care ma face sa zambesc. Sa plec impacata si sa stiu ca daca nu imi e bine, imi vei fi acolo ca prieten, mereu.

Te voi uita....