luni, 14 aprilie 2008

Se astepta un raspuns in scris sau verbal. Dupa cum am mai precizat, am obiceiul sa surprind lumea si sa nu ii dau nimic din ce se asteapta si din ce isi doreste. Stiu ca am invatat sa fiu buna, amabila si sa imi infrang sentimentele si emotiile, dar acum voi fi rea! DA! Nu iti voi da nimic din ceea ce te astepti! Nu reactionez in nici un mod. Acest post e suficient!

In general oamenii sunt innebuniti dupa stirile de la ora 17. Animalele au in sange asa ceva. Musca, maraie si ataca. Asta place publicului, asta e considerat senzational. Oamenilor nu le place ceva simplu si corect. Ei isi doresc doar "senzatii tari, romanesti", le place sa vada lacrimile din ochii celuilalt, se uita cu "mila", desi atunci e cea mai mare satisfactie, in momentul in care cel de langa tine vrea sa isi smulga inima din piept, doar sa scape de durere, suferinta, tristete, amagire....

Atunci cand toate iti ies pe dos. Cand nu mai vezi nici o iesire, cand iti doresti sa faci ceva si totul iti iese anapoda; multi oameni recurg ori la bautura si droguri, ori aleg varianta cea mai usoara, renuntarea la viata.

Ii respect enorm de mult pe parintii care isi lasa copii sa incerce tot si ii insufletesc cu acea putere de a lua decizia corecta si a se opri la timp. Foarte putini reusesc asta cu copii lor, dar eu pot doar sa le multumesc alor mei, pt ca mi`au dat mereu dreptul la replica si pt ca mereu am putut avea un cuvant de spus.

Nu ii condamn pe cei slabi care recurg la astfel de gesturi. Da! nu ii invinuiesc pe cei care renunta la viata, pt ca nu sunt suficienti de puternici si pentru ca nu mai sunt dispusi sa lupte. De multe ori ma gandesc la raspunsul intrebarii "E pacat sa te sinucizi?" Daca esti bolnav, daca suferi trupeste, mi se pare o usurare; desi Dumnezeu te`a lasat in viata, mai bine sa traiesti cateva clipe frumoase si de care sa te poti bucura, decat o viata lunga plina de durere, in care sa uiti de zambet si fericire; daca o faci pt ca nu mai poti tine piept lumii, daca cedezi si nu mai gasesti cale de intoarcere, mi se pare lasitate, iar moartea din lasitate mi se pare deplorabila. Nu ii condamn nici pe acestia, dar imi provoaca o senzatie ciudata de mila, nervozitate si ciuda.

Astia suntem noi, oamenii. Ar trebui sa ne infrangem acest instinct de vanator si de agresor. Dar oare e posibil?

0 comentarii: