"Depresie"

Ora 00:00. Trenul spre Arad. Simonik se piaptana de zor. Am reusit sa umplem un compartiment intreg, doar cu lucrurile noastre pentru exact o zi, de fapt mai putin de o zi. In Arad teoretic stam doar pana Duminica seara la 19:02.

Am plecat din camin de ceva vreme….Am pornit din camin, pe jos, pt. ca Simonik si`a uitat tichetul de reducere. Planul initial era sa mergem cu acceleratul de la 23:10, dar normal ca l`am pierdut. In asteptarea printului pe cal galben si fermecat, care trebuia sa ne duca la gara in 15 minute, ceea ce era absolut imposibil, pt ca lumea iesea de la meci si mai erau exact 14 minute si nici urma de cal galben si print. Asa ca am decis sa mergem inapoi in camin, sa isi ia Simonik tichetul si sa purcedem incetut, pe jos, spre gara. Am inceput noi cu povesti frumoase, despre vreme si despre luna, despre stele, despre amintiri, viata si tocmai intram in parcul Central, cand am dat de o gloata de baieti care au inceput sa fluiere si sa incerce sa intre cu noi in vorba. Dupa povestile de groaza si sentimentul de frica si incertitudine ce ne inconjura in atmosfera intunecata a parcului am ajuns sa povestim despre diminetile in care ne trezeam in anul I, sa venim la cursul de Algebra cu doamna Rendi si pt cursul de Analiza cu domnul Lipovan. It was so fun! Dar curiozitatea uneori te poate trezi la realitate…so guess what? Era exact si 26, in mai putin de un sfert de ora trenul nostru pleca, iar urmatorul il avem doar la 4:44. Deci era mirific! Am grabit pasul si intr`o fuga nebuna, cu un rucsac in spate si cu geanta imensa pe urma fugeam prin gara, la casele de bilete, pe urma in 2 minute trebuia sa plece trenul, deci am inceput sa fugim pe peron….Si intr`un final am ajuns sa ne vedem trenul. Ca deobicei am dat de niste controlori foarte draguti dornici sa ne ajute!

Ajunse in tren, decat sa ascultam manele vecinilor, am pornit laptopul si am ascultat muzica si am inceput sa scriu aceste randuri. Am rememorat greseli din trecut, ne`am jurat lucruri pe care nu le vom mai face niciodata, am analizat momentul de fata, oamenii din viata noastra, focurile ce ard mocnit in noi, incertitudinea, starea de bine, de relaxare si de impacare cu noi, curiozitatea si chiar si frica de esec.

Afara ploua mocaneste. Imi doream din tot sufletul sa ploua. Imi place sa stau si sa ascult cum se aud stropi de apa, curgand pe burlan, cand bat in fereastra si mai ales cand ii simt pe fata. In general e o stare neplacuta cand ploua afara. Umiditate mare si mai ales senzatia de haine umede, ceea ce pt unii ar putea fi groaznic. Dar mie imi place. Mai ales cand e vara. Cum a inceput sa ploua, am iesit pe culoarul trenului si am deschis geamul, chiar daca trenul s`a transformat intr`un adevarat Pegas, nu ma deranjau deloc “lacrimile mari” ce imi curgeau pe fata. Simonik la inceput a crezut sa voi face urat..eu cu machiajul meu, dar culmea, nu…nu a fost deloc asa.

De mult nu am mai ras asa de cu pofta si sa ma simt atat de bine. Am pus noi Maria Tanase cu “Aseara ti`am luat basma”, “Trandafir de la Moldova” si “Pusca si cureaua lata” si dai si fa vocalize. La fel cu “Ploua” de la Zoia Alecu. Cred ca tot trenul rasuna doar de vocea mea. Culmea ma simt minunat si nici nu e diferenta intre mine si solistii initiali.

Am ajuns acasa. E doar ora 1. Ionelul lui Simonik a fost un dragut sa ne astepte la gara si sa ma duca acasa. Initial vroiam sa merg in club si sa ii trag dupa mine. Vremea de afara, trezitul de dimineata, incertitudinea cu "Oare ce haine sa iau?", m`au facut sa renunt. Dupa ce mi`am facut tabieturile si am baut un ceai de tei in care am pus exact 2 lingurite de miere, am amestecat de 15 ori intr`o parte si de 15 in cealalta, am ajuns sa ma pun in pat. Guess what? Exact ora 4:40. In dar 2 ore trebuie sa ma trezesc.

[Randuri scrise printre picaturi]